Andreea Tonciu a rămas cu traume după experiența la Survivor România. Mai ales că și fiica ei a suferit forte mult văzând-o departe de ea. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care fosta asistentă Tv a a suferit foarte mult în competiție.
Andreea Tonciu a clacat la Survivor România. Aceasta a fost luată cu targa de medici, a leșinat de câteva ori, însă și stresul emoțional a fost un factor decisiv.
Mama Andreei a povestit despre cum se simte fosta asistentă Tv după ce a ajuns acasă.
„Da am vorbit cu Andreea, este ok, este fericită. De abia așteaptă să ne vadă, e șocată, oricum, de ceea ce a trăit acolo. Spre surprinderea noastră ea încă nu a dormit și a zis că nu poate să doarmă.Pentru că și la hotel a văzut o șopârlă mică în cameră. Nu a dormit toată noaptea, a vorbit cu noi. Noi am văzut un show foarte frumos, dar dacă fizic ești acolo, este altceva. Eu o cunosc foarte bine pe Andreea și îmi dau seama că ea chiar a trăit o traumă, faptul că a stat acolo și tot timpul auzea numai zgomote.’, a povestit Maria Tonciu, la Măruță.
„Este foarte greu când ți-e rău fizic și să te gândești că vrei să participi, dar nu poți și-ți tragi echipa înapoi. E foarte greu. Mi-a zis că ce s-a întâmplat aseară a fost îngrozitor pentru colegii ei.”, a declarat mama Andreei Tonciu.